Un inceput probabil

Silueta-i lunga si cioturoasa care tocmai se asezase in fata lui ii facea o umbra ciudata peste ziarul pe care-l citea cu nesat. Era un amarat de tabloid pe care, in mod normal nu ar fi dat nicio frantura de privire, dar care avea pe prima pagina o frumusete de femeie. In urma cu 10 minute, ii  atrasese atentia numele de pe prima pagina- Adina Popoescu- si ochii aceia scanteietori. I se parea ca o stie. Cumpara ziarul, mai mult din curiozitate, dand vanzatorului ambulant cu maini murdare, cei 50 de bani cat costa si cauta cu disperare pagina la care scria despre ea. Era din Bacau, ca si el si avea doar 24 de ani! Era clar- era colega lui de banca dintr-a sasea.

Nu-i venea sa creada ca tinea in maini dovada  destinului nemilos al fetii putin balaie si cu silueta fasneata pe care o alerga cu patos prin curtea scolii de provoncie. Tocmai cand ajunsese cu cititul la partea cea mai interesanta a articolului, in care se explica de ce tanara apetisanta nu avea sutienul pe ea, cand umbra ii acoperea scrisul de-o schioapa.

Ridica privirea si vazu in fata lui o maicuta firava, trasa la fata, aproape stafidita, care ii ceru  indicatii despre strazile intortocheate ale orasului. ”Nu te supara, frate credincios, spune-mi cum pot sa ajung si eu la Catedrala Sfantului Parinte Teodosie Cel Nou? Vin de departe si m-am ratacit in orasul asta mare”

Dupa ce-i dadu explicatiile cerute, Razvan scruta, plin de curiozitate, chipul ”surorii credincioase” care se postase in fata lui. Ce formulare ciudata!, gandi el! Frate intru credinta- de unde pana unde?

Cu siguranta, maicuta fusiforma nu avea mai mult de 25 de ani. N-a putut niciodata sa inteleaga resorturie interioare ale celor care accepta calugaria..ce poate sa-ti provoace atata dragoste pentru ceva ce nu poate fi palpabil, atat de puternic, incat sa renunti la lucruri lumesti care iti dau atata placere?

(va urma)

22:55, 23 iulie, 2009- bilant

In urma cu cateva zile o porumbita alba mi-a spart sirul gandurilor negre! Era obosita, avea nevoie de un pervaz pe care sa se odihneasca. Ne-am uitat atent una la alta pret de cateva minute si m-a facut sa uit tot uratul din jur. Am intremat-o si, cand s-a simtit pregatita, a fugit! “NU a fugit,  S-A ELIBERAT”, imi spune o prietena! Da, admit cu greu ca are dreptate..e ca in viata..m-am simtit inselata cand, dupa doua zile si o noapte in care am hranit-o fortat ca sa nu moara, ea, fuge nerecunoscatoare!

Obisnuiesc , pe blogurile pe care le citesc frecvent, sa le scotocesc in arhiva de anul trecut. Vreau sa vad ce ii preocupa pe oamenii dragi cu un an in urma, sa fac comparatii  sa vad daca si cum s-au schimbat.Timpul asta e cel mai mare mister din viata.

Peste mine, ultimul an a trecut vijelios. A lasat urme, a sapat transee si dulci si amare..Am vazut cum dincolo de cel mai binevoitor zambet se poate ascunde o pereche tare ascutita de colti. Am aflat care-i treaba cu traiul in doi, nu m-am mai putut regasi in privirea Ioanei, nu-mi mai place sa raspund la telefon,  am vut super-emotii la prima nunta a celor mai apropiati prieteni, am aflat ca iubitul meu are defecte pe care nu le pot accepta nici in ruptul capului, ca nu sunt deloc clara in exprimare si ca sunt emotiva.

A inceput sa- mi placa sa stau singura, am invatat ca lacrimile nu rezolva nimic.  Am plans mai putin..Am bifat, cu liniuta de la capat, cum n-as vrea sa fiu peste multi ani..dar nu am putut sa descoper cum as vrea sa fiu…inca mai caut..

Mai trist e ca in vara anului trecut pielea mi-era mai zvelta,  carnea mai tare, iar ridurile din colturile ochilor nici nu-si anuntasera prezenta..Ca sa nu mai zic de dungile vinetii se sub ochi…Eram mai vesela, inocenta, iar privirea iubitului meu imi lumina dimineata. Acum, privirea lui nu-mi mai e de ajuns, iar aer curat n-am mai respirat de luni de zile.

Povestile sinuase strigate de nebunii orasului nu ma mai fac sa-mi scot castile din urechi. M-am plictisit de aceeasi cersetori oribili, de pe linia 41 si de la metrou, care-si tin copiii nemancati ca sa inmoaie inimile trecatorilor. NU ma mai revolta nici macar inocenta femeilor de provincie si nici “usuraciunea” pitipoancelor.

Citesc din ce in ce mai putin si, aproape la un an, simt nevoia sa-mi schimb existenta, job-ul, casa, iubitul, mintea, fata, corpul, obiceiurile..

Un prieten bun si-a pierdut stralucirea…e supus, accepta compromisul, iar pe altu l-a invins viata. E prins in corzi si oamenii stau la coada sa-i stalceasca fata..

Nici nu-mi amintesc cand m-am intalnit cu Alex ultima data…Contorizam timpul, secundele, minutele fug, imbatranesc.

Calatorie in timp

Din alte timpuri. Cand domni galanti te invitau la dans, iar tu roseai ca o piersica in parg pe miscari scartaite de gramofon. Iar pe domnul patruped din imagine il cheama Shwartzy..

Un cuplu nabadaios

Ploua si sfintii se joaca x si 0 pe cer. Iar are Sf. Bartolomeu o disputa cu sf.Paraschiva despre feminism, discriminare sexuala si rolul distructiv al femeii pe pamant. Din nou Sfantul B ii aminteste cum numai femeia i-a pus marul in mana lui Adam. Se “biciuiesc” reciproc cu lumina fluorescenta si nu mai contenesc in a tranti repetat mobila de la “etaj”, din ceruri.

Exercitiu de memorie

Va mai amintiti care a fost primul blog pe care l-ati citit?Va invit sa-mi povestiti in cele ce urmeaza despre ce era blogul, ce v-a facut sa-l cititi si in ce context v-ati facut initierea pe taram virtual

Cine joaca leapsa?

Ideea nu-mi apartine. A lansat-o verbiaj in urma cu mult timp. Mi-a placut, asa ca o dau si eu mai departe:

Te provoc, pe Tine, cel care intri pe aceasta pagina zi-mi repede 10 lucruri despre tine, ce-ti vine prima data in minte!Si, neaparat, da mai departe provocarea!

Dor

Of, iar ma pandeste o pala teribila de visare si dorinta! Incepe in fiecare an la sfarsitul lui mai si se termina tarziu, in septembrie. Sunt fara scapare. As striga dar stiu ca doar sarea care ti se strange pe piele ma poate auzi. Deja stiu ca pana la sfarsitul verii mirosul marii nu ma va slabi nicio clipita, iar cand voi incerca sa adulmec orice, tot adierea de alge isi va face loc spre creier. Tocmai cand voi fi cu un picior in ratiune, cand voi crede ca sunt gata de viata in mijlocul orasului incins, tocmai atunci mireasma marii ma atinge fix in moalele capului!

In ultimele zile mi-am surprins gandul de nenumarate ori  fugit departe, intins  cat e el de mare pe un nisip granulat, catarat pe niste stanci perfect gri, cu ochii rataciti in intinderea marii. Cu ochii bulbucati in fata minunatiei, cu vanticelul simpatic batandu-i in plete si pe epiderma. Of! si gandul asta nu se da batut! Se incapataneaza sa fuga cel putin o data pe zi pe o plaja pustie, printre pescarusi, sa doarma in cort si sa se scalde noaptea cand sunt valurile calme!

E clar-gandul ma cere la mare. Acolo unde singura grija este sa bei macar cat sa recunosti drumul spre cort ca sa nu poposesti fix intre doi straini furati de minune!N-am mai simtit pamant pe talpile goale de aproape un an. Cand te descalti prima data pe bucatile mici de scoici si calci cu grija pe pietricelele multicolore, ii dai “electrosocul “fiecarui “senzor” al talpii tale! Te gadila, te doare, e placut e amestecat si parca iti simti sangele cum o ia razna pe acolo. Si apoi, tot talpile, saracile, iti iau foc, fugi, te ascunzi sub un umbrar, unde lenevesti ore bune. Si firicelele  galbene iti raman prinse bine de picioare, le duci acasa in papuci, sa-ti amintesti de mare, cand credeai c-ai uitat.

O simpla pereche de pantofi

Draga Zuzeto, pantofii tai m-au fascinat aseara. Aproape rosii, pe sub masa din lemn si abia iesiti de pe sub faldurile fustei tale lungi..M-au dus cu gandul direct in urma cu multi ani, sau cel putin in alta tara, exotica, pasionala si cu iz de flamenco. Cu miros usor de pudra pariziana asemanator cu cel al bunicilor curtate politicos. Adiere de salon cochet si de muzica in surdina cu scartait fin de gramofon.

Sau sa fi fost niste patofi care aduceau a miros de iasomie si flori de portocala? Purtati oare de o bruneta cu sprancene groase si niste buze carnoase, rosii si foarte conturate care vorbeste spaniola si danseaza hipnotic? Nu stiu  ce mi-a venit sa scriu despre asta, dar pantofii tai, zuzeto, mi-au facut ravagii in suflet!

NEamintire

Pastrez pe partile interioare ale gambelor o febra musculara placuta, semn al trecerii tale pe acolo. Muschii s-au incordat ritmic sub presiunea ta.E singura amintire cu tine..restul pare un joc stupid al imaginatiei mele exagerate. Nu stiu daca ai fost, daca intr-adevar te-am privit de jos pentru cateva minute sau daca ti-am sorbit din toti porii nebunia care-ti iesea in flacari din ochi. Sa te fi avut oare langa mine in paralel cu celalat? Ce vis ciudat te-a tesut in fata ochilor? Nu cred ca mana ta a trecut vreodata pe deasupra mainii mele, iar buzele nu ti le-am vazut trecand nicicand pe pielea mea.Cu atat mai putin nu ti-am vazut privirea insetata si zambetul satisfacut pe fata

Tu sa fi fost cel care care ma privea din colt ca pe o minune pe Pamant? NU, nu se poate, tu esti mult prea dur si de nepatruns..pentru astfel de sensibilitati. Trebuie ca a fost mintea mea care arata ca un scaun din rachita usor ros si ciuruit de vreme!Extenuat de prea multe veri, de un soare sufocant si de prea multe amintiri ascutite.

foto: jhonatan bourla

Eu in fata oglinzii

Recent, am calatorit complet singura la Praga. Daunazi m-a intreba o prietena daca nu m-a apasat singuratatea aproape trei zile pe un taram necunscut, complet singura, intr-un aeroport in care nu m-a asteptat nimeni si intr-o tara in care nu cunosteam limba(chiar daca acolo toata lumea vorbeste engleza). Ei bine, nu! M-am uimit, dar nu am avut nicio clipa de singuratate, de apasarea propriilor ganduri si nici macar nu m-am simtit strivita de necunoscutul a ceea ce m-a inconjurat 72 de ore.

Am stat ore intregi in fata unei cesti de cafea, cu capul intre maini privind spectacolul unuia dintre cele mai turistice orase din Europa.Valtoarea, vorvota, furnicarul de oameni hipnotizati de peisaj.  Aerul curat, rece si intepator m-a facut sa vad viata cu  niste contururi clare. Nici n-am avut nevoie de i-pod..Praga te face sa-ti asculti gandurile si sa le intelegi!Dar ce te faci, daca atunci cand incepi sa te intelegi nu mai stii in ce directie sa mergi?