In urma cu cateva zile o porumbita alba mi-a spart sirul gandurilor negre! Era obosita, avea nevoie de un pervaz pe care sa se odihneasca. Ne-am uitat atent una la alta pret de cateva minute si m-a facut sa uit tot uratul din jur. Am intremat-o si, cand s-a simtit pregatita, a fugit! “NU a fugit, S-A ELIBERAT”, imi spune o prietena! Da, admit cu greu ca are dreptate..e ca in viata..m-am simtit inselata cand, dupa doua zile si o noapte in care am hranit-o fortat ca sa nu moara, ea, fuge nerecunoscatoare!
Obisnuiesc , pe blogurile pe care le citesc frecvent, sa le scotocesc in arhiva de anul trecut. Vreau sa vad ce ii preocupa pe oamenii dragi cu un an in urma, sa fac comparatii sa vad daca si cum s-au schimbat.Timpul asta e cel mai mare mister din viata.
Peste mine, ultimul an a trecut vijelios. A lasat urme, a sapat transee si dulci si amare..Am vazut cum dincolo de cel mai binevoitor zambet se poate ascunde o pereche tare ascutita de colti. Am aflat care-i treaba cu traiul in doi, nu m-am mai putut regasi in privirea Ioanei, nu-mi mai place sa raspund la telefon, am vut super-emotii la prima nunta a celor mai apropiati prieteni, am aflat ca iubitul meu are defecte pe care nu le pot accepta nici in ruptul capului, ca nu sunt deloc clara in exprimare si ca sunt emotiva.
A inceput sa- mi placa sa stau singura, am invatat ca lacrimile nu rezolva nimic. Am plans mai putin..Am bifat, cu liniuta de la capat, cum n-as vrea sa fiu peste multi ani..dar nu am putut sa descoper cum as vrea sa fiu…inca mai caut..
Mai trist e ca in vara anului trecut pielea mi-era mai zvelta, carnea mai tare, iar ridurile din colturile ochilor nici nu-si anuntasera prezenta..Ca sa nu mai zic de dungile vinetii se sub ochi…Eram mai vesela, inocenta, iar privirea iubitului meu imi lumina dimineata. Acum, privirea lui nu-mi mai e de ajuns, iar aer curat n-am mai respirat de luni de zile.
Povestile sinuase strigate de nebunii orasului nu ma mai fac sa-mi scot castile din urechi. M-am plictisit de aceeasi cersetori oribili, de pe linia 41 si de la metrou, care-si tin copiii nemancati ca sa inmoaie inimile trecatorilor. NU ma mai revolta nici macar inocenta femeilor de provincie si nici “usuraciunea” pitipoancelor.
Citesc din ce in ce mai putin si, aproape la un an, simt nevoia sa-mi schimb existenta, job-ul, casa, iubitul, mintea, fata, corpul, obiceiurile..
Un prieten bun si-a pierdut stralucirea…e supus, accepta compromisul, iar pe altu l-a invins viata. E prins in corzi si oamenii stau la coada sa-i stalceasca fata..
Nici nu-mi amintesc cand m-am intalnit cu Alex ultima data…Contorizam timpul, secundele, minutele fug, imbatranesc.
Din alte timpuri. Cand domni galanti te invitau la dans, iar tu roseai ca o piersica in parg pe miscari scartaite de gramofon. Iar pe domnul patruped din imagine il cheama Shwartzy..