Inutil sa-l mai numesc simplu, ”vis”

Visez fara incetare, zi si noapte. Ziua e brodata  in alb si rosu iar noaptea in verde inchis si pal. Vad fluturi in metrou si buburuze domesticite si anihilate de noxele salbatice ale orasului cum poposesc pe rochiile inflorate ale domnisoarelor zburdalnice. Pliurile care se zbat intre picioarele lor arata ca intinderi mari de flori zbuciumate de mici cutremure pamantesti. Noaptea se schimba placa- e adanca si taciturna…Toti demonii se elibereaza fara sa poti sa-i opresti. Colorează forme ciudate pe peretii camerei mele si nu ma lasa sa visez la tine, dragul meu!

Visez la un vis insorit. Mi s-a facut iar dor de marea asta netrebnica care isi loveste valurile de sufletul meu fragil! Vis atat de amar si sarat, in proportii egale, in care eu ma descompun pe nisip si ochii imi ard in cap de la atata caldura. Reverie inspumata cu fiecare val care spala malurile. Ma pierd in orasul asta pustiit, conturul mi se estompeaza, ajung una cu lumea exterioara, ma pierd in griji, disperari, nevoi, bani si sabloane.

Vreau sa ma mut la mare, sa ma trezesc in miros puternic de cafea, sa ma imbrac intr-o rochie lunga si alba. Sa ies pe terasa casei si sa pot fuma in voie vreo doua ceasuri nu mai mult, cu ochii pierduti spre alte zari. In brate sa-mi tin motanul lenes, iar peste degetele de la picioare sa-mi respire un caine fidel. Doar vreo doua ore, iar cand soarele toropitor ma trezeste din reverie sa intru in casa si sa scriu. Sa scriu fara sa ma opresc pana ce toate gandurile ma vor parasi. Sa umblu desculta, sa plantez trandafiri si sa nu port umbrela daca am chef sa ma ude ploaia! Sa-mi arunc toate ceasurile din casa si sa masor timpul doar dupa bunul meu plac. Dar si asta e DOAR un vis…de inceput de vara. M-am trezit tot la birou, cu picioarele obosite si infipte in mocheta gri de sub masa. Aerul miroase doar a stres, nervi si tipete si mult venin.