40 de garde cu plus. La umbra!

Asfaltul cleios al orasului inghite nemilos tocurile domnisoarelor toropite. Pe bulevardul lat nicio masina nu se incumeta sa tropaie zgomotos. Doar fiarele uriase de 123, 104, 336 fac asfaltul valuri la buza trotuarului. In timp ce soarele imi incinge scalpul mintea imi fuge la camerele mari si racoroase ale bunicilor mei, dintr-un sat din mijlocul Baraganului.

Copil fiind, ma rataceam prin racoarea cimentului care captusea veranda casei si oricat de cald ar fi fost afara, griul pardoselii reci imi ingheta instat talpile mici de copil. Veneam incinsa de joaca prin tarana si, cu picioarele prafuite, paseam in cea mai mare goana pe covoarele reci ale casei. Asternuturile moi in care trebuia sa dorm de pranz ma transpuneau in alta lume. In linistea universului copilariei mele doar cate o musca mare indraznea sa-mi strice visarea…Isi facea loc prin crapatura perdelei de la usa si bazaia pana ma facea sa-i acord toata atentia. Ii urmaream ore in sir zborul fara scop si opririle pe tavan, pe peret si apoi, tusti pe masa, pe scaun, pe piciorul meu chiar facand in mintea mea sa para un personaj dintr-o poveste cu dragoni! Se uita la mine, credeam eu si o priveam cu mare curiozitate, desi, bunica stia ca motai.

Baraganul are farmecul lui in miezul verii. Cat te uiti in jur nu vezi decat campurile fara sfarsit, imbracate intr-o camasa subtire de iarba vestejita de soare. Nimic, nicio cocoasa a pamantului nu sparge monotonia care te cuprinde cand il privesti. Desi lin, campul nu te plictiseste niciodata. Te hipnotizeaza si odata privindu-l cu atenţie, nu mai poti sa ti-l scoti din suflet! La amiaza niciun firicel de vant nu face sa tremure ciulinii sau frunzele copacilor. Totul e arid si calm. Si e atat de liniste! O liniste si o lentoare infricosatoare. Pare ca pamantul clocoteste in adancuri si in orice clipa valtoarea va tasni ca un vulcan chiar de sub picioarele tale. De vina sunt limbile incinse de caldura din vazduh care  se inalta parca direct din centrul arzand al pamantului.

Nu stiu de ce povestesc despre misteriosul Baragan…Poate pentru ca e incarcat de suferinta oamenilor care-l ”omenesc” de sute de ani. Bucata asta de campie a fost martor la viata grea a multor familii si generatii. De la durerea fizica pe care ti-o da munca zilnica a pamantului si pana la tragediile chiaburilor exilati de comunisti aici. In autismul lui, Baraganul e necrutator.