De curand mi-am indeplinit un mare to do al aceste veri- sa merg la plaja de la Vadu. Mi-a placut salbaticia si autenticitatea acelor delusoare de nisip care dadeau direct pe plaja. Insa, m-a uimit insistenta cu care proprietarii de pamanturi- „rentierii” nostrii din acea zona au pus aproape pe fiecare pom cate un afis cu „Vand teren”. E clar ca buna ziua ca in cativa ani, nu va mai fi nicio bucatica minuscula de ierbisoara sau de pamant de batatorit. Chiar si asa, cu ce am ramas dupa vizita la Vadu a fost senzatia dezgustatoare ca mai repede vine gaura neagra la noi decat civilizatia pe meleaguri autohtone. Si asta petru ca am avut nevoie de aproape o ora sa gasim iesirea din Navodari. In afara de locuitorii total dezorientati care iti spun cu oarecare candoare a omului de pronvicie ca trebuie treci de doua intersectii mari ca sa ajungi la destinatie, peisajul a fost cu adevarat sinistru. Ca sa nu mai vb ca cele doua intersectii mari pentru navodarean a insemnat pentru noi, cei cu vazul deformat de Bucuresti doua intersectii foarte mici. Navodariul mi s-a parut prins intr-o capcana a timpului, mi s-a parut „La tig`nci” al anului 2008.
